Primăria comunei Scutelnici organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, pentru un funcționar public de execuție din cadrul aparatului de specialitate, în data de 31 octombrie , ora 10,00-proba scrisă, la sediul instituției din strada Primăriei, nr. 1, sat Scutelnici, corn. Scutelnici, județul Buzău.
Condiții de participare:
> Condițiile de participare la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut sunt cele prevăzute de art. 479 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare:
- Să aibă cel puțin trei ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
- Să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare profesională, de perfecționare , seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minim 30 de ore în ultimii trei ani de activitate;
- Să fi obținut cel puțin calificativul bine la evaluarea performanțelor individuale în ultimii doi ani de activitate;
UAT COMUNA SCUTELNICI anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Infiintare sistem de alimentare cu apa in comuna Scutelnici, judetul Buzau”, propus a fi amplasat in com.Scutelnici, satele: Scutelnici, Bragareasa, Arcanu si Lipanescu, intravilan si extravilan, judetul Buzau.
Informatiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Buzau din Buzau, str.Sfantul Sava de la Buzau, nr.3, si la sediul UAT SCUTELNICI din comuna Scutelnici, sat: Scutelnici, Bragareasa, Arcanu, Lipanescu, jud.Buzau in zilele de luni-vineri, intre orele 8-14.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul A.P.M. Buzau din Buzau, strada Sfantul Sava de la Buzau, nr.3.
UAT COMUNA SCUTELNICI anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Infiintare sistem de canalizare in comuna Scutelnici, judetul Buzau”, propus a fi amplasat in com.Scutelnici, satele: Scutelnici, Bragareasa, Arcanu si Lipanescu, intravilan si extravilan, judetul Buzau.
Informatiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Buzau din Buzau, str.Sfantul Sava de la Buzau, nr.3, si la sediul UAT SCUTELNICI din comuna Scutelnici, sat: Scutelnici, Bragareasa, Arcanu, Lipanescu, jud.Buzau in zilele de luni-vineri, intre orele 8-14.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul A.P.M. Buzau din Buzau, strada Sfantul Sava de la Buzau, nr.3.
PRIMAR - 0764195110
VICEPRIMAR -0720024447
SECRETAR - 0722593504
TELEFON FIX - 0238783511, 0238783660,
FAX 0238783660
MAIL: primariascutelnici @ yahoo.com
secretar @ primariascutelnici.ro