Primăria comunei Scutelnici organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, pentru un funcționar public de execuție din cadrul aparatului de specialitate, în data de 31 octombrie , ora 10,00-proba scrisă, la sediul instituției din strada Primăriei, nr. 1, sat Scutelnici, corn. Scutelnici, județul Buzău.
Condiții de participare:
> Condițiile de participare la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut sunt cele prevăzute de art. 479 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare:
- Să aibă cel puțin trei ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
- Să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare profesională, de perfecționare , seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minim 30 de ore în ultimii trei ani de activitate;
- Să fi obținut cel puțin calificativul bine la evaluarea performanțelor individuale în ultimii doi ani de activitate;
- Să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile Codului Administrativ.
-
Conținutul dosarului de examen:
Dosarul de examen se depune de către candidat în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului potrivit alin. 2, respectiv în perioada 30.09.2024-20.10.2024 și conține în mod obligatoriu următoarele elemente;
- Copie de pe carnetul de muncă sau adeverință eliberată de compartimentul resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care promovează ;
- Copii de pe rapoartele de evaluare a performanțelor individuale din ultimii 2 ani de activitate ;
- Adevereniță eliberată de compartimentul resurse umane în vederea atestării situației disciplinare a funcîionarului public ;
- Credite obținute prin participarea la programe de formare profesională, de perfecționare , seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minim 30 de ore în ultimii trei ani de activitate;
- Formularul de înscriere prevăzut la 139 lit. b) din anexa nr. 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Publicarea anunțului se va face în data de 30.09.2024 , prin afișare la sediul instituției si postarea pe site - ul instituției : www.primariascutelnici.ro.
Informații privind postul corespunzător funcției publice de execuție pentru care se organizează examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, bibliografia și tematica aferentă:
Compartimentul Asistență Socială și Autoritate Tutelară - inspector clasa I grad profesional superior- 1 post
- .Constituția României, republicata,
- .Titlul I si II ale pârtii a VI din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
- .Ordonanța 137/2000 Privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare,
- . Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu modificările si completările ulterioare,
- . Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare
- .Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările si completările ulterioare;
- .Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
Tematica;
- .Titlul I - Principii Generale, Titlul II Drepturile, Libertățile și îndatoririle Fundamentale, Titlul III Autoritățile Publice
- .Titlul I si II ale pârtii a VI și Capitolul IV din Titlul V al părții a IlI-a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
- .Capitolul I - principii și definiții, Capitolul II Dispoziții Speciale, Capitolul III- Dispoziții Procedurale și Sancțiuni din Ordonanța 137/2000 Privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare,
- .Capitolul I- Dispoziții Generale, Capitolul II- Egalitatea de șanse și de tratament între femei și Bărbați în domeniul Muncii, Capitolul III- Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la educație ,1a sănătate, la cultură și la informare, Capitolul IV- Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați, cu modificările si completările ulterioare,
- . Capitolul II Secțiunea a Il-a Categorii de beneficii de asistență socială. Capitolul III Secțiunea 1 Definirea și clasificarea serviciilor sociale din Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- .Capitolul I Dispoziții Generale, definiții și principii, Capitolul II Drepturile persoanelor cu handicap;
.Capitolul I - Dispoziții Generale, Capitolul II Stabilirea cuantumului Venitului minim de incluziune din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune .